Mari minuni prin rugăciuni

………………………………………………………………………………………………………
Scurtă biografie

___________________
Cunoasterea de Dumnezeu e CHEIA

De ce nu vin oamenii în biserici (încă) ?

………………………………………………………………………………….

Mai multe prezentări Pavel Goia – de la Chicago Church

Lucian Cristescu – Adevăratul conţinut al rugăciunii

Şi atunci: ce scop urmăreşte rugăciunea? Cumva să informeze şi să ceară? Evident că nu! Aici operăm încă o corecţie majoră privind sensul rugăciunii: funcţia fundamentală a rugăciunii este părtăşia. Aceasta ne descoperă şi pana inspirată, în Calea către Hristos(cap.11, paragr.2):

„Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la persoana noastră şi cine suntem noi. Ci pentru ca noi să putem fi capabili să-L exprimăm pe El.”

Cu ani în urmă, mă aflam într-un cerc de prieteni, adunaţi ca să ne rugăm. Mi-aduc aminte de cuvintele pe care colegul meu, Nelu, le-a spus atunci, care au fost pentru mine ca o lumină în noapte. Tocmai vorbeam despre cum să ne rugăm şi ce să-I cerem lui Dumnezeu. Concepţia populară zice ca, dacă vrei ceva, stăruie necurmat, zi şi noapte, şi vei căpăta. Nelu însă a spus:

– La rugăciune, mă interesează mai puţin convorbirea în sine sau ce să-I spun… ceea ce caut este apelul: să aud de dincolo, de la celălalt capăt al firului: „Alo, da! Eu sunt, Dumnezeu…” Dacă ai „apelul” eşti fericit să rămâi pe fir, chiar fără să ceri ceva anume…

Deci, am putea spune că esenţialul în rugăciune este ca Dumnezeu să spună: „Sunt aici, Eu sunt”. Aceasta este satisfacţia supremă în rugăciune! Şi, atunci când sufletul tău e bântuit de temeri şi îndoieli, singurul lucru care aduce pace este prezenţa lui Dumnezeu.

Mai crezi că rugăciunea este o funie de care să tragi, ca să-ţi picure o binecuvântare? Dacă ar fi aşa atunci totul ar depinde de cât de hotărât tragi de sfoară. Adică: energic, fără îndoială şi prelung, stăruitor! Nu te lăsa: trage numai! „Dă, Doamne” Hai, dă Doamne!!!” Aceasta e eroarea clasică, acea greşit înţeleasă „stăruinţă”. Eroarea o descoperi doar când afli că scopul adevărat al rugăciunii este să întri în părtăşie cu El.

Din această primă funcţie(părtăşia), se nasc încă alte două funcţii, tot atât de importante. Să le descoperim.

La rugăciune, venim atunci când avem o povară pe suflet. Nu-i aşa? Când ne mână o situaţie de criză Îl căutăm pe Dumnezeu, iar sufletul nostru este ca un coş greu, imposibil de purtat. Căutăm o cale să ni se ia povara. Căutăm descărcarea, despovărarea…

Aceasta este a doua funcţie, şi nu prima, căci descărcarea poverii nu poate avea loc decât după ce a avut loc contactul. Doar prin părtăşie poţi să ajungă la descărcarea poverii.

Printre multele boli care tulbură sufletul, oamenii au identificat o boală comună, pe care au numit-o savant anxietate. Ea nu-i altceva decât frica, o frică soră cu spaima faţă de ceva necunoscut. Şi, cum viaţa este plină de necunoscute, omul stă tot timpul în anxietate. Ori, această anxietate este strigătul nostru după Cineva. Numai atunci când Îl întâlnim pe acest „Cineva”, când are loc comuniunea, putem să ne descărcăm povara. Fără să intrăm în contact personal cu Dumnezeu, nu ne putem descărca tensiunea sufletului.

Pentru că ne aflăm într-o mare luptă invizibilă, pentru că permanent suntem copleşiţi de anxietate, de aceea ne îndeamnă Domnul: „Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tes 5,17) Acesta este motivul nevoii după o rugăciune non-stop, după o redresare continuă. Nu o necurmată listă de cereri, ci o neîncetată cãutare a feţei Lui. Atunci când Îi cerem lui Dumnezeu să ne ia povara, când Îi spunem „Doamne, ce mulţi sunt vrăjmaşii mei…”(Psalm 3,1), prin aceasta ne exprimăm indirect încrederea în El. Exprimarea încrederii este deja un pas înainte. Sunt conştient cine sunt duşmanii şi simt nevoia să mă ascund inaintea lor. Nu încerc să-L dirijez pe Dumnezeu, prin descărcarea inimii mele, ci doar mă eliberez de anxietate, prin prezenţa Lui.

Şi acum vine ce-a de-a treia funcţie a rugăciunii: vindecarea. După ce a intrat în comuniune cu Dumnezeu şi după ce îşi varsă sufletul înaintea lui Dumnezeu, întotdeauna are loc minunea vindecării. Şi aş putea spune că rugăciunea e dată pentru vindecare! Şi aceasta vine tot în urma părtăşiei cu Dumnezeu.

Prietene, rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu faţă de noi, ci ne schimbă chiar pe noi. Ne schimbă prin părtăşie, prin descărcare şi prin vindecare. Rugăciunea ne lansează pe unda credinţei schimbându-ne atitudinea. Şi întotdeauna, după contactul cu El, vom fi dispuşi să ne subordonăm voinţei Lui. Vom avea o atitudine bună, de subordonare, iar El nu va mai fi împiedecat să umble alături de noi şi să ne umple de binecuvântări.
………………………………………………………………………………….

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.